A murit Cornelia Naum. Mama fostului premier Victor Ponta s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani
Cornelia Naum, mama fostului premier Victor Ponta, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. Vestea tristă a fost confirmată de fiul ei, care a publicat pe o rețea de socializare imagini alături de mama sa, potrivit Wowbiz.
Fostul premier a transmis un mesaj copleșitor în mediul online și le-a mulțumit tuturor celor care au trimis gânduri bune. „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru o mamă și o bunică minunată, pe care o vom iubi și o vom purta mereu în suflet! Mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și pentru respectul arătat”, a scris Victor Ponta.
În urmă cu un an, politicianul a vorbit public despre starea de sănătate a mamei sale, mărturisind că întâlnirile lor rare îl afectau. „Sunt foarte apropiat de mama mea, nu e în cea mai bună stare și, de câte ori ne vedem, cam rar, din păcate, mă afectează pentru că știu cum era mama mea în vremurile ei bune și mă gândesc doar că vreau să fie înconjurată de noi toți, cei care o iubim, cât mai mult”, declara acesta într-un interviu.
Decesul survine după ce, în urmă cu mai mulți ani, Cornelia Naum povestise că l-a adus pe lume pe Victor Ponta în cadrul unei sarcini dificile, marcată de probleme de sănătate.