Skip to main content
Logo Editie Speciala

Polițistul local din Sectorul 1 care a aruncat marfa unei bătrâne va fi cercetat disciplinar

Primarul Sectorului 1, George Tuță, a anunțat că polițistul local care a aruncat pe jos marfa unei bătrâne în zona Dorobanți va fi cercetat disciplinar. Edilul a condamnat ferm comportamentul agentului și a precizat că rezultatele anchetei vor fi făcute publice.

Reacția primarului vine după ce în spațiul public au apărut imagini cu polițistul local în cauză. George Tuță a subliniat că incidentul evidențiază o problemă legată de modul în care reprezentanții autorităților îi tratează pe cetățeni.

„Am venit în Piața Dorobanți pentru că discuția de astăzi nu este despre comercializarea unor produse pe trotuar, ci despre atitudinea unui om în uniformă față de cetățeni. Am văzut cu toții imaginile în care a fost implicat un polițist local de la Sector 1 și condamn cu fermitate atitudinea pe care acest polițist a avut-o față de cetățenii acestei țări. Am dispus cercetarea lui disciplinară, iar concluziile raportului vor fi publice.”, a declarat George Tuță.

În replică la situația comercianților ambulanți, edilul a oferit o alternativă legală de vânzare în piețe. Acesta a menționat că în Piața Dorobanți există în prezent opt tarabe libere, disponibile la un cost de 24 de lei pe zi.

„Avem opt tarabe goale, care costă 24 de lei pe zi. Așa că cine vrea să vândă fructe, legume, flori sau orice alte produse este binevenit în piețele sectorului.”, a mai spus primarul.

George Tuță a adăugat că piețele din Sectorul 1 au fost modernizate pentru a oferi condiții civilizate de desfacere. Spațiile beneficiază de facilități precum adăpost și aer condiționat pentru producători și comercianți.

„Grija noastră a fost să reparăm aceste piețe, să le îngrijim, să acordăm tarabe, adăpost, aer condiționat, civilizat într-o țară europeană. De aceea oricine vrea să vândă este binevenit în Sector 1, fie că este producător, fie că este un comerciant care ia de la producători.”, a mai transmis edilul.

Raportează articolul

Polițistul local din Sectorul 1 care a aruncat marfa unei bătrâne va fi cercetat disciplinar

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.