Skip to main content
Logo Editie Speciala

Noi detalii despre moartea Mădălinei Apostol. Fiul acesteia rupe tăcerea

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Mădălinei Apostol, partenera milionarului Nick Rădoi, a fost depus la capela bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena din București, în timp ce noi detalii ies la iveală în cazul morții sale atipice la vârsta de 40 de ani. Înmormântarea va avea loc joi la Cimitirul Eternitatea, iar mama acesteia, dărâmată de durere și confruntându-se cu probleme de sănătate, a ajuns la capelă și a rămas neclintită la căpătâiul fiicei sale.

Mădălina Apostol a lăsat în urmă trei copii: doi băieți de 22 și 19 ani, și o fetiță de doar 10 ani. Tony, fiul cel mare al acesteia, a făcut primele declarații devastate după tragedie, menționând că mama sa fusese internată într-o clinică și ulterior retrasă la o mănăstire.

„A fost o femeie foarte bună, și-a dorit ca fiecare dintre voi să vă amintiți de ea într-un mod bun(…) Acest moment e foarte greu pentru toată lumea(…) Prima oară a fost la o clinică, ulterior la o mănăstire. Vreau să știți că nu a vrut să facă ce a făcut, a fost un simplu accident ce s-a întâmplat și rog pe toată lumea să nu și-o amintească așa. A fost un simplu accident(…) Vestea am aflat-o de la un apropiat de-al nostru și cam atât. Ulterior, voi vorbi mai mult, acum doresc să stăm puțin singuri și fără să ne întrebe nimeni. Nici noi nu știm ce să spunem(…) Și-a iubit foarte mult copiii: și pe fratele meu și pe surioara mea mică(…) Pentru noi, mama a făcut tot”, a declarat Tony, fiul Mădălinei Apostol.

În cercul apropiat al fostei vedete a apărut ipoteza că tragedia nu ar fi fost intenționată, ci provocată de o combinație periculoasă de alcool și medicamente. Prietenele acesteia susțin că deși se confrunta cu depresia, o ținea sub control, iar rezultatele medico-legale preliminare ar fi indicat prezența alcoolului și a unui cocktail de medicamente în sânge, deși acestea nu reprezintă o concluzie definitivă.

Alexandra Bădescu, o prietenă a Mădălinei, a declarat și ea că refuză să creadă ipoteza unui gest intenționat, invocând dragostea imensă pe care aceasta o purta copiilor săi. „Eu refuz să cred că ea s-a sinucis. Nu cred sub nicio formă că a făcut-o intenționat. Pot să cred că poate era supărată, poate pentru că era singură acasă și nu avea copiii cu ea. Poate a făcut un exces, nu știu, de alcool, de pastile, dar nu pot să cred că a fost voit. Știu cât de mult își iubea copiii, știu cât de mult a fost dedicată copiilor și știu că de mult și-a dorit fetița. Își iubea băieții foarte tare”, a declarat Alexandra Bădescu pentru Cancan.

Mădălina Apostol a decedat în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 02:00. Informațiile suplimentare privind cazul au fost preluate din Cancan.

Raportează articolul

Noi detalii despre moartea Mădălinei Apostol. Fiul acesteia rupe tăcerea

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.