TENSIUNI la Casa iubirii! Daniela izbucnește în LACRIMI după replica lui Valentin
Pepe va apărea în emisiunea „Casa iubirii”, unde concurenții îl vor întâmpina cu zâmbetul pe buze. Artistul le va spune: „E bine să ierți, dar e bine și să fii bărbat. Și dacă nu e cazul, nu e cazul”.
Replica sa îi va amuza pe cei prezenți, dar va căpăta o semnificație aparte în contextul tensiunilor dintre Daniela și Valentin, foști iubiți. În cadrul unui moment muzical, fiecare concurent va putea interpreta o piesă în fața lui Pepe.
Daniela va alege „Rămâi cu bine”, interpretată de Delia, iar dedicația va include refrenul „Rămâi cu mă-ta”. Momentul îl va deranja vizibil pe Valentin, care îl va considera jignitor la adresa sa și a familiei sale.
„Mi-ai demonstrat că am luat cea mai bună decizie”, îi va spune Valentin Danielei. El va evalua momentul cu nota 2 și va spune că este jignitor pentru el și familia sa. Daniela va izbucni în plâns după replica fostului iubit.
Imediat după prestația Danielei, Anca va pregăti un moment sexy, care îl va impresiona pe Valentin. Daniela va continua să plângă în grădină, departe de ceilalți concurenți.
„Casa iubirii” este difuzată la Kanal D de luni până vineri, de la 10:00 și 16:30, și sâmbăta și duminica, de la 16:00 și 19:00.