Răcire bruscă a vremii în toată România. Temperaturile vor scădea cu până la 12 grade și revin ploile
Vremea se va răci accentuat în toată țara, temperaturile urmând să scadă cu 8 până la 12 grade în intervalul 21 septembrie, ora 10:00 – 24 septembrie, ora 10:00, conform prognozei meteorologice.
Luni, răcirea va fi resimțită în special în jumătatea de nord a țării, urmând ca marți și miercuri să se extindă și în sud. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 21 de grade Celsius.
Nopțile vor fi și mai reci, cu minime cuprinse între 2 și 11 grade, cele mai scăzute valori fiind așteptate în zonele depresionare. Schimbarea vremii va fi însoțită și de intensificări ale vântului și precipitații în toată țara.
Vântul se va intensifica temporar în cursul zilei de luni, cu rafale de 45-55 km/h în cea mai mare parte a teritoriului. Meteorologii au emis și o atenționare Cod galben, valabilă luni între orele 12:00 și 21:00, pentru Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului și jumătatea de vest a Carpaților Meridionali.
În zonele aflate sub Cod galben, vântul va avea viteze de 50-70 km/h, în timp ce la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele pot ajunge la 80-90 km/h. În zona montană înaltă, vântul va atinge în general 70-80 km/h.
Luni sunt așteptate averse, însoțite temporar de descărcări electrice, în nordul, centrul, estul și sud-estul țării, ploile urmând să se extindă ulterior și în celelalte regiuni. Cantitățile de apă vor ajunge în general la 10-15 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse pot atinge 20-30 de litri pe metru pătrat.
Începând din noaptea de luni spre marți, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile pot fi temporar sub formă de lapoviță și ninsoare.