Muncitor decedat după ce s-a electrocutat pe calea ferată în Buzău. Traficul feroviar a fost blocat mai multe ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit miercuri dimineață, 16 septembrie, după ce s-a electrocutat în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată din localitatea Zoița, județul Buzău.
Autoritățile au fost sesizate în jurul orei 10:30. La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de stingere a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, precum și alte două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Despre intervenție, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduț Pârvu, a precizat: „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani care s-ar fi electrocutat. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, fiind prezente alte două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, în cele din urmă a fost declarat decesul”.
În urma incidentului, circulația trenurilor a fost suspendată temporar pe Magistrala 500, în zona haltei de mișcare Zoița. Traficul feroviar a fost reluat ulterior, începând cu ora 13:00, conform datelor transmise de SRCF Galați și informațiilor publicate de Kanal D.