Muncitor de 22 de ani decedat la Colosseum după o cădere în gol de la zece metri în timpul nopții
Un muncitor în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut în gol aproximativ zece metri, în timp ce efectua lucrări de instalare a iluminatului la Colosseumul din Roma.
Tragedia a avut loc în timpul turei de noapte, în jurul miezului nopții. Victima, pe nume Andrea, era un specialist în lucrări la înălțime și în tehnici de alpinism utilitar.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje medicale. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, tânărul nu a putut fi salvat, medicii declarându-i decesul.
Autoritățile din Italia au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia și eventualele responsabilități.
Ministrul Culturii din Italia, Alessandro Giuli, s-a deplasat imediat la Amfiteatrul Flavian, transmițând un mesaj de condoleanțe.
„Un eveniment tragic care ne lasă consternați și fără cuvinte. Puținele cuvinte pe care reușim să le rostim sunt dedicate lui Andrea, familiei sale și celor dragi lui: le transmitem tuturor profunda noastră compasiune și durere în fața morții absurde a unui tânăr care își făcea meseria”, a declarat ministrul Alessandro Giuli, potrivit informațiilor prealabile transmise de fanpage.it.
Parcul Arheologic al Colosseumului a decis să închidă pentru public, în semn de doliu, sectorul de la al doilea nivel în care s-a produs accidentul.