Skip to main content
Logo Editie Speciala

Dosarul animalelor exotice aduse ilegal în Dâmbovița. Nuțu Cămătaru și Dani Mocanu, audiați de procurori

Procurorii au demarat o anchetă amplă în dosarul unei presupuse rețele de contrabandă cu animale exotice, printre care lei și tigri. Acestea ar fi fost aduse și ținute ilegal într-o menajerie din Dragodana, județul Dâmbovița.

Mai multe persoane au fost audiate în acest caz, printre care cunoscutul interlop Nuțu Cămătaru și un om de afaceri din Suceava. Ancheta vizează mai multe personaje implicate în deținerea și comercializarea ilegală a animalelor sălbatice.

Nuțu Cămătaru a fost chemat în calitate de martor după ce în mediul online a apărut un videoclip postat de Codin Maticiuc. În imagini, acesta apare relaxat și mângâie animalele din menajerie.

El a negat vehement orice implicare în contrabandă, declarând: „Să fac eu contrabandă cu animale?”. Numele fraților Cămătaru a mai fost asociat în trecut cu deținerea ilegală de animale, în 2013 fiind ridicați 4 lei și 2 urși de pe proprietatea lor din Ferentari.

Dorin Șoimaru, un om de afaceri din județul Suceava cunoscut pentru fosta grădină zoologică privată de la Ilișești, a recunoscut că a adus mai multe animale la menageria din Dâmbovița. La ieșirea de la audieri, acesta a refuzat să facă declarații și a răspuns ironic jurnaliștilor.

Proprietarul menageriei este un executor judecătoresc din București, care se află în atenția autorităților din 2015. Atunci, o angajată a fost mușcată de un leu și au fost descoperite mai multe animale exotice fără documente legale.

Menageria a revenit în atenție după ce manelistul Dani Mocanu s-a filmat alături de lei și tigri. Acesta a fost adus recent din penitenciar pentru a da explicații în dosar.

În aceeași cauză a fost audiat și Ovidiu Neveu, luptător MMA și prieten cu Dani Mocanu. Acesta s-a filmat în repetate rânduri alături de animalele din menagerie și a recunoscut că le antrenează în cușcă pentru a atrage vizualizări pe TikTok.

Comisarii Gărzii de Mediu au încercat încă din vara anului trecut să închidă menageria. Proprietarul ar fi ignorat însă măsurile dispuse și și-a continuat activitatea.

Proprietarul susține cu tărie că nu a făcut niciodată contrabandă cu animale. Despre urșii pe care îi deține, acesta a declarat că i-ar fi găsit abandonați la poartă, într-o cutie de lemn cu un bilet care indica Ucraina ca proveniență.

Raportează articolul

Dosarul animalelor exotice aduse ilegal în Dâmbovița. Nuțu Cămătaru și Dani Mocanu, audiați de procurori

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.