Deținutul evadat din Penitenciarul Baia Mare a fost prins după ample căutări. Bărbatul a fost imobilizat pe un teren viran
Deținutul în vârstă de 28 de ani de la Penitenciarul Baia Mare, care a evadat miercuri de la un punct de lucru exterior, a fost prins vineri de oamenii legii. Bărbatul a fost identificat și imobilizat pe un teren viran din proximitatea municipiului.
Polițiștii au precizat că partenera fugarului, cu care acesta s-ar fi certat, a fost în permanență în siguranță, beneficiind de măsuri de supraveghere pe durata căutărilor.
„În continuarea informaţiilor transmise anterior, vă comunicăm faptul că bărbatul în vârstă de 28 de ani, aflat în custodia Penitenciarului Baia Mare, care, la data de 19 august a.c., a părăsit fără încuviinţare un punct de lucru exterior, a fost depistat pe raza municipiului Baia Mare. Identificarea şi prinderea acestuia reprezintă rezultatul activităţilor operative desfăşurate neîntrerupt, al mobilizării efectivelor şi al cooperării dintre poliţişti, jandarmi şi poliţiştii de penitenciare”, a anunţat IPJ Maramureş.
Prinderea deținutului a fost posibilă în urma „măsurilor operative complexe întreprinse de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi a informaţiilor obţinute în cursul nopţii, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes”.
Conform autorităților, „La momentul depistării, bărbatul a fost imobilizat şi preluat fără incidente, aflându-se în prezent în custodia autorităţilor”.
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş mulţumeşte tuturor efectivelor angrenate pentru profesionalismul, perseverenţa şi efortul susţinut pe întreaga durată a misiunii, precum şi cetăţenilor care au sprijinit activităţile autorităţilor prin informaţiile furnizate”, a concluzionat sursa citată.