Calendarul plăților pentru alocații în octombrie. Ce sume intră pe carduri
Alocațiile pentru copii vor fi plătite în luna octombrie atât pe card, cât și prin mandat poștal. Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, banii urmează să intre în conturi joi, 8 octombrie 2026, iar pentru cei care primesc alocația prin mandat poștal, distribuirea sumelor ar urma să înceapă pe data de 12 octombrie.
Tot pe data de 8 octombrie sunt programate și plățile pentru indemnizația pentru creșterea copilului și pentru stimulentul de inserție.
Alocațiile rămân înghețate în 2026, după ce Guvernul a decis ca acestea să fie menținute la nivelul din decembrie 2025 fiind al doilea an consecutiv în care sumele nu sunt majorate.
Conform prevederilor în vigoare, cuantumul alocațiilor de stat pentru copii rămâne același pe tot parcursul anului 2026. Astfel, copiii cu vârsta de până la 2 ani primesc 719 lei pe lună, iar aceeași sumă este acordată și copiilor cu handicap cu vârsta de până la 3 ani.
Pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, alocația este de 292 de lei pe lună și tot 292 de lei vor primi lunar și tinerii care urmează cursurile unui liceu sau ale unei școli profesionale. În cazul copiilor cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, alocația este de 719 lei pe lună.
În ce condiții primesc alocație elevii care au împlinit 18 ani
Tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani înainte de terminarea liceului sau a școlii profesionale pot primi în continuare alocația de stat, până la finalizarea cursurilor. Pentru a beneficia în continuare de acest drept, elevul trebuie să fie înscris și să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei școli profesionale autorizate, banii urmând să fie acordați doar până la terminarea acestor studii și nu pentru alte forme de pregătire.
Elevii care repetă anul pierd alocația, dar fac excepție situațiile în care repetarea anului are loc din motive de sănătate, dovedite prin certificat medical.
Elevii majori trebuie să se adreseze școlii la care sunt înscriși pentru a putea primi în continuare alocația de stat, completând o cerere pe care o vor depune la secretariat împreună cu buletinul și o adeverință. Din adeverință trebuie să reiasă că elevul urmează cursurile liceale sau profesionale fără întrerupere și că nu este repetent.
În cerere trebuie menționată și modalitatea prin care elevul dorește să primească alocația, fie prin mandat poștal, fie direct într-un cont bancar.