Ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri reduse. Sumele acordate în 2026 prin Programul de Solidaritate
Pensionarii cu venituri reduse primesc un sprijin financiar din partea statului și în anul 2026, prin Programul de Solidaritate. Primele plăți au fost virate în luna mai, iar banii ajung la beneficiari în mod automat, fără să fie nevoie de cereri sau documente suplimentare, potrivit Kanal D.
Ajutorul financiar se acordă în funcție de nivelul veniturilor lunare ale beneficiarilor, aflati în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii. Cei care au venituri de până la 1.500 de lei primesc 500 de lei. Pensionarii care încasează sume cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei primesc 400 de lei, iar cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei primesc 300 de lei.
Pentru a doua tranșă, pensionarii care primesc drepturile prin cont bancar vor încasa banii odată cu pensia în luna decembrie 2026. Cei care își primesc pensia prin poștă vor primi sumele conform calendarului obișnuit. Ajutorul se plătește din oficiu în lunile mai și decembrie 2026, fiind suportat din bugetul de stat prin mai multe ministere și instituții.
La calculul veniturilor lunare se iau în considerare pensiile din sistemul public, pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari. Suma se acordă integral chiar și atunci când veniturile din lunile mai sau decembrie sunt calculate pentru o fracțiune de lună. În cazul pensiei de urmaș, sprijinul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte.
Sunt excluși de la acest sprijin pensionarii care nu au domiciliul, reședința sau locul de ședere în România. De asemenea, ajutorul nu se acordă celor ale căror venituri cumulate depășesc pragul maxim de 3.000 de lei sau care nu se află în evidența caselor de pensii.