Accident rutier în Bihor. Un șofer încarcerat a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber
Un șofer în vârstă de 49 de ani a fost rănit și a rămas încarcerat în urma unui accident rutier produs pe DJ 792A, la ieșirea din Belfir. Apelul la numărul 112 a fost efectuat în jurul orei 13:55, reprezentanții IPJ Bihor precizând că autoturismul a fost singurul vehicul implicat în incident.
Bărbatul a fost scos dintre fiare de pompieri și preluat de un echipaj SMURD Oradea de terapie intensivă mobilă, care l-a transportat la spital. „Victima a suferit un traumatism cranian, un traumatism de torace pe partea stângă și o fractură de membru superior stâng”, a declarat Dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, pentru BIHOREANUL.
La fața locului a intervenit și un pompier aflat în timpul liber, plutonierul adjutant Adrian Găvruța de la Garda Tinca, care i-a acordat primul ajutor șoferului înainte de sosirea echipajului medical. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a publicat o fotografie care surprinde mașina puternic avariată în urma evenimentului.
„A intrat în autoturismul în care șoferul rămăsese încarcerat, l-a evaluat și i-a acordat primul ajutor. I-a oprit hemoragia nazală, l-a liniștit și l-a ajutat să rămână nemișcat, pentru a preveni agravarea stării sale. Mâine dimineață, Adrian va intra în tura de serviciu. Dar, pentru el și camarazii săi, așa cum faptele o dovedesc, misiunea de a salva vieți nu începe și nu se termină odată cu programul”, a transmis col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, despre această intervenție.
Același pompier care a intervenit la accident a reușit să resusciteze, tot marți, și o femeie de 81 de ani găsită în stop cardio-respirator.