Skip to main content
Logo Editie Speciala

Accident grav pe un drum din Dâmbovița. Cinci persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două mașini

Cinci oameni au fost rănit într-un accident rutier petrecut pe 12 august, pe DJ 711, în localitatea Racovița, potrivit Wowbiz. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Serviciului Rutier pentru a face verificări.

În eveniment au fost implicate două autoturisme. Unul era condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, iar celălalt de un bărbat de 45 de ani, primul lovind mașina celuilalt în timp ce se deplasa pe drumul menționat.

În urma impactului, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele de salvare și transportate la unitatea medicală.

Polițiștii i-au testat pe cei doi șoferi cu aparatul etilotest pentru a vedea dacă au consumat alcool. Rezultatele au fost negative în ambele cazuri.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul și care sunt cauzele acestuia.

Raportează articolul

Accident grav pe un drum din Dâmbovița. Cinci persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două mașini

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.