Skip to main content
Logo Editie Speciala

Scandal la Casa Iubirii. Diana a părăsit încăperea în lacrimi după conflictul cu Ahmed

O nouă ediție a emisiunii „Casa Iubirii” a adus momente tensionate între concurenți, culminând cu lacrimile Dianei în urma unui conflict aprins cu Ahmed. Afectată de discuțiile din casă, tânăra a ales să părăsească încăperea și să se retragă în curte pentru a se liniști.

În timp ce Andra a considerat că Diana s-a speriat în momentul în care Ahmed a ridicat vocea, Daniela a oferit o perspectivă diferită asupra tensiunilor: „Diana este afectată de un lucru pe care ea l-a făcut. Spune că e bună…”.

„Eu îs foarte bună!”, a replicat Diana printre lacrimi, înainte de a ieși afară. Văzând reacția acesteia, băieții l-au îndemnat pe Ștefan să meargă după ea, Ionescu punctând: „Crede-mă, Ștefan e singura persoană din Casa Iubirii care o poate face să zâmbească”.

În interiorul casei, disputele au continuat, iar Ahmed a reacționat prompt: „În momentul de față nu au înțeles decât Alexandru și Emanuel. Pentru că ei vor să înțeleagă doar ce vor ei, dar pur și simplu puteam și eu să mă atac atunci când a spus treaba asta, dar nu vor să înțeleagă.”

Emanuel a încercat să aplaneze neînțelegerile, precizând că vrea să fie bine pentru toată lumea, însă Andreea i-a cerut să rămână imparțial. „Păi sunt imparțial. Uite, îmi place de fata asta și ea e în conflict cu ea. Când are ea dreptate, are ea dreptate, unde nu, nu știu…”, a explicat Emanuel, cu referire la Alexandra.

Discuția a fost completată de Ahmed, care i-a transmis lui Emanuel: „Și eu îți garantez că dacă o întrebi pe Alexandra acum, este deranjată de cum ai gestionat pentru că nu ai intervenit niciodată în favoarea ei când a trebuit să vorbească”, continuând către Alexandra: „Nu vrei să o superi pe Diana că dă foarte tare în tine”.

Între timp, în curte, Ștefan a încercat să o consoleze pe Diana și a luat-o în brațe, spunându-i: „Eu te cred sincer. Eu sunt de partea ta!”. În casă, Andreea a subliniat că astfel de discuții repetitive nu își mai au rostul.

„Mie mi se părea că este un subiect care deja devenise penibil și să o terminăm. Și să înțelegem că fiecare de aici ne putem ataca din orice… Gata. Că nu am venit aici să stau în fiecare zi să discut despre aceeași ceartă, aceeași glumă în fiecare zi, noi oameni implicați, alte păreri, aceeași perspectivă a ta Emanuel, pe bune. Ajunge! E suficient.”, a afirmat Andreea. Atmosfera a fost ulterior detensionată de Ionescu, care i-a spus Andreei: „Ți-ar sta bine cu o pălărie”, stârnind râsul celor prezenți.

Ulterior, Carolina s-a alăturat Dianei și lui Ștefan în curte, arătându-se sătulă de certuri. Ștefan a continuat să își arate susținerea față de Diana: „Chiar ești foarte corectă. Încearcă să nu îi mai asculți… îți spun sincer că eu sunt o persoană care vede chestiile mult mai profund și sunt pe partea ta, chiar dacă nu am spus nimic. Nu ai voie să te lași bătută. Ești cea mai puternică de aici. Ce ai dus singură, ești top”.

Emisiunea „Casa Iubirii” poate fi urmărită la Kanal D de luni până vineri, de la orele 10:00 și 16:30, iar sâmbătă și duminică, de la orele 16:00 și 19:00.

Raportează articolul

Scandal la Casa Iubirii. Diana a părăsit încăperea în lacrimi după conflictul cu Ahmed

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.