Tradiții și interdicții de Sfânta Maria Mare. Ce nu este bine să faci pe 15 august
Sărbătoarea de 15 august, cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfânta Marie Mare, aduce reguli stricte privind meniul și activitățile casnice, arată Noutati. Această zi marchează trecerea Fecioarei Maria la cele veșnice, iar creștinii merg la biserică pentru a se ruga.
Rugăciunile din această zi sunt pentru ocrotirea casei, pentru recolte bogate sau pentru ca fetele tinere să își găsească un partener. Tradiția cere ca gospodarii să se abțină de la munca câmpului pentru a nu atrage boli asupra animalelor, în timp ce femeile evită spălatul rufelor sau tunsul.
Deși data de 15 august nu este zi de post, normele populare impun o masă cumpătată și evitarea preparatelor gătite, despre care se crede că pot aduce îmbolnăviri. Consumul de carne sau alimente grele este descurajat, recomandându-se în schimb fructele proaspete sau uscate, legumele, brânza ori ouăle.
Un alt element interzis în mod tradițional în această zi este usturoiul, despre care bătrânii spun că nu trebuie utilizat pentru a nu mânia divinitatea. De asemenea, este interzis și vinul roșu, acesta fiind asociat exclusiv cu Taina Împărtășaniei.
Obiceiurile diferă în funcție de regiuni. În Transilvania, femeile duc struguri și prune la biserică pentru sfințire, în sudul țării se pun paznici la vii, iar în Maramureș au loc pelerinaje ample spre mănăstiri, perioada dintre cele două Sântamării fiind considerată ideală pentru semănăturile de toamnă.