Gabriela Cristea a dezvăluit rețeta de dulceață de ardei iuți. Cum se prepară gustarea perfectă pentru fripturi
Gabriela Cristea le-a aratat celor care o urmaresc cum face acasa o reteta simpla pentru toamna. Vedeta a pregatit cateva borcane cu dulceata de ardei iuti, un preparat care este pe placul familiei sale. Potrivit Bucătăria Noastră, acest preparat se potriveste foarte bine alaturi de fripturi si preparate la gratar.
Pentru a pregati aceasta reteta, vedeta a folosit urmatoarele ingrediente: 1 kg ardei iuti rosii, 500 g ardei kapia, 500 g pulpa mar rasa, 500 ml otet vin alb 9 grade, 500 g zahar si 20 g sare. Din cantitatea de ardei iuti intra in oala 700 g de pulpa, dupa ce sunt curatati de cotoare, nervuri si seminte. La fel ca ardeii iuti, si ardeii kapia trebuie curatati in prealabil.
Modul de preparare presupune ca ardeii curatati de seminte si nervuri sa fie dati prin masina de tocat. Separat, otetul, zaharul si sarea se pun pe foc pentru a forma un sirop care trebuie sa se lipeasca intre degete. Dupa aceea, in sirop se adauga ardei iuti, ardei kapia tocati si razatura de mar. Compozitia se lasa la fiert pana se leaga, iar pe parcursul fierberii se spumeaza de cate ori este nevoie. Cand este gata, dulceata se toarna fierbinte in borcane si se sterilizeaza.
Pentru un rezultat bun, vedeta a oferit cateva sfaturi practice. Este important sa porti doua randuri de manusi din latex cand cureti ardeii iuti, altfel mainile vor fi iritate si usturate zile intregi. De asemenea, trebuie sa amesteci in continuu in timpul fierberii, chiar daca focul este mic, pentru ca dulceata se poate prinde usor de fundul oalei. Pentru o fierbere uniforma si o textura perfecta, este recomandata folosirea unei oale cu fund dublu si a unei linguri de lemn. Borcanele sterilizate se depoziteaza intr-un loc racoros si intunecat.
Despre acest preparat, vedeta a explicat: „La noi se mananca mult aceasta dulceata pentru ca merge bine langa carne. Si cum la noi se fac multe gratare”. La final, aceasta le-a transmis urmatorul indemn celor care citesc reteta: „Dulceata de ardei iuti e preferata noastra – picanta, dulce si perfect echilibrata. Va invit sa o incercati, merita din plin!”