Incendiu la un centru pentru vârstnici din Sighișoara. Zeci de persoane evacuate și o victimă transportată la spital
Un incendiu a izbucnit duminică la un centru cu destinație socială și de îngrijire a persoanelor vârstnice din Sighișoara, în clădire aflându-se 40 de persoane în acel moment.
Dintre acestea, 36 s-au autoevacuat, iar trei oameni au fost scoși din clădire de către echipele de salvare. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la spital.
Salvatorii au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil (centru cu destinație socială, îngrijiri persoane vârstnice) situat pe strada Justiției, din municipiul Sighișoara. Victima, conștientă, intoxicată cu fum și încadrată în cod galben, a fost transportată la CPU Sighișoara pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Incendiul este lichidat. În continuare, pompierii acționează pentru ventilarea încăperilor și înlăturarea fumului”, se arată în informarea emisă de ISU Mureș.