Accident rutier grav în Prahova. Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac
Doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs sâmbătă seară, 19 septembrie 2026, în comuna prahoveană Puchenii Mari. Conducătorul auto de 18 ani, transportat inițial în stare gravă la spital, s-a stins ulterior din viață, în timp ce tânărul de 19 ani a fost găsit în stare de inconștiență și a fost declarat decedat, conform informațiilor transmise de IPJ Prahova și Observatorul Prahovean.
Din primele date comunicate de autorități, „un tânăr de 18 ani ar fi condus un autoturism pe DJ 140, din direcţia satului Moara către satul Băteşti, şi într-o curbă uşoară la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.”
În urma impactului violent, cei doi tineri au rămas încarcerați. Un al treilea pasager, în vârstă de 15 ani, a suferit traumatisme la mâini și picioare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul evenimentului s-au deplasat rapid pompierii Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și medicii SAJ Prahova.
„Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate”, informează ISU Prahova.