Skip to main content
Logo Editie Speciala

Vremea se schimbă radical. După o scurtă încălzire vin ploile și ninsorile la munte

Vremea se încălzește ușor joi, temperaturile urmând să atingă până la 24 de grade Celsius în sudul țării. Situația meteorologică se va schimba însă pe parcursul nopții, când ploile își vor face apariția în mai multe regiuni.

Weekendul va aduce o răcire bruscă în toată țara, iar la munte, la altitudini mari, precipitațiile se vor transforma în lapoviță sau ninsoare.

Potrivit ANM, ziua de joi aduce o atmosferă liniștită, cu șanse reduse de ploaie doar la munte. Spre seară și în timpul nopții, ploile vor cuprinde Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia.

Maximele termice se vor încadra între 13 grade Celsius în estul Transilvaniei și 24 de grade Celsius în Muntenia.

Vineri, vremea va deveni capricioasă, cu cer noros în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu ploi în nord, centru și sud-vest, iar seara precipitațiile vor ajunge și în sud și sud-est, valorile termice neurmând să depășească 24 de grade Celsius.

Începutul de weekend aduce temperaturi scăzute pentru finalul lunii septembrie în sudul țării, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor apropia de normalul perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 22 de grade Celsius, iar cerul va rămâne noros.

În București, temperatura maximă va ajunge joi și vineri la 24 de grade Celsius. Weekendul va aduce însă o scădere a temperaturilor în Capitală și nu este exclus să plouă.

La munte, vremea va fi mai rece, însoțită de ploi și vânt, în special pe creste. La altitudini mari poate apărea lapovița sau ninsoarea, temperaturile pornind de la 4 grade Celsius la Ceahlău și ajungând la 13 grade Celsius la Stâna de Vale.

Raportează articolul

Vremea se schimbă radical. După o scurtă încălzire vin ploile și ninsorile la munte

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.