Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza actualizată pentru următoarea lună, indicând o perioadă cu temperaturi mai scăzute decât mediile anuale obișnuite. Potrivit informațiilor publicate de Mediafax, în intervalul 12-19 ianuarie, valorile termice vor fi „mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de nord-est, est și de sud-est a țării”.
În ceea ce privește precipitațiile, regimul pluviometric va fi unul deficitar în zonele de vest și sud-vest. În restul teritoriului, cantitățile de apă se vor situa, în general, în limitele normale pentru această perioadă a anului.
Pentru săptămâna 19-26 ianuarie, ANM anunță că temperaturile medii vor rămâne sub pragul normal în majoritatea regiunilor, însă valorile cele mai scăzute vor fi resimțite în special în nord-estul țării. Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, urmând să fie apropiate de valorile obișnuite în rest.
Racirea vremii va continua și în intervalul 26 ianuarie – 2 februarie. În acest interval, reprezentanții ANM au precizat că „temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice”. Totodată, regimul de precipitații va fi unul normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
În ultima săptămâna de prognoză, 2-9 februarie, valorile termice medii se vor situa ușor sub mediile specifice acestui interval pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi unul ușor deficitar în județele din nord-vest, în timp ce restul țării va înregistra cantități de precipitații apropiate de normele perioadei.