Skip to main content
Logo Editie Speciala

Victoria Lungu, dezvăluiri emoționante despre nunta secretă a fiicei sale Valerie Lungu

Victoria Lungu a vorbit deschis despre emoțiile trăite la nunta fiicei sale, Valerie Lungu, care s-a căsătorit recent cu Alex Gîlcă în cadrul unei ceremonii extrem de discrete.

Deși relația lor a trecut prin diverse momente dificile de-a lungul timpului, artista a fost prezentă alături de tinerii căsătoriți la evenimentul restrâns, organizat departe de camerele de filmat.

Victoria Lungu a mărturisit că a așteptat cu mare nerăbdare ziua în care fiica sa va face acest pas important.

„În primul rând că eu am așteptat evenimentul ăsta de foarte multă vreme. A fost un eveniment foarte cald, am fost împreună cu cei mai apropiați. Eu am venit un pic mai devreme pentru că aveam niște emoții așa de parcă aș fi mers la școală. Adică în fiecare an când mergea Valeria la școală, eu mergeam cu ea și aveam așa emoții. Aici au fost emoțiile mult mai profunde”, a declarat Victoria Lungu pentru spynews.ro.

Punctul culminant al evenimentului s-a petrecut la Starea Civilă, unde atât Valerie, cât și mama ei au fost copleșite de lacrimi.

După ce mirii au spus oficial „DA”, întreaga familie s-a îndreptat spre locația aleasă pentru petrecere.

„În primul rând când au urcat pe scările de la Starea Civilă a început să plângă și după a început să plâng și eu. A fost foarte frumos, adică a durat cred că o jumătate de oră și după aia la 17:00 ne-am văzut la castel. Vai, a fost un decor extraordinar! (…) Eu mă gândesc că ei o să facă cununia religioasă când… eu știu, habar n-am, nu știu. Nu am reușit acuma să întreb pentru că eu dimineața am plecat, am avut concertul meu de 35 de ani și erau prea multe una peste alta”, a mai spus ea.

Formatul restrâns al nunții a fost o alegere asumată de cei doi miri, pentru a evita un spectacol mediatic și a proteja intimitatea invitaților.

„Ea nu a vrut să vină toate televiziunile acolo să strice acest moment frumos. Pentru că nu toată lumea este publică și acolo au venit oameni care chiar nu și-au dorit să stea televiziunile pe capul lor. Și mi se pare corect. Adică eu apreciaz momentul ăsta, pentru că de multe ori ceea ce este al tău deja nu mai aparține ție, știi?”, a subliniat mama fetei.

Valerie Lungu și Alex Gîlcă au devenit oficial soț și soție pe 23 septembrie 2026, zi în care au oficiat atât cununia civilă, cât și pe cea religioasă.

Decizia de a păstra totul secret a fost stabilită din timp, mirii preferând să se bucure pe deplin de eveniment alături de familie și prietenii apropiați.

Raportează articolul

Victoria Lungu, dezvăluiri emoționante despre nunta secretă a fiicei sale Valerie Lungu

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.