Viața neștiută a lui Nea Marin. De la greutățile din tinerețe la marea tragedie din familie și succesul în televiziune
Marin Barbu, cunoscut drept Nea Marin, are 68 de ani și este originar din Conțești, Teleorman. El a început să danseze de la vârsta de 15 ani, după ce a activat în grupul „Călușarii din Conțești” și s-a alăturat Ansamblului Faur din București, potrivit Wowbiz.
Înainte de a deveni vedetă de televiziune, prezentator și jurat, el a lucrat ca dansator de performanță și maestru de ansamblu. Coregraful a absolvit Școala Populară de Artă, la secția Coregrafie. La începutul anilor ’70, pe când a venit la liceu în Capitală, a fost nevoit să muncească din greu pentru a se întreține singur.
În viața personală, el este căsătorit de aproape cinci decenii cu doamna Mărioara. Relația lor a început printr-o prietenie de cinci ani. La cununia civilă au participat patru oameni, în timp ce la nuntă au avut 400 de invitați, evenimentul fiind unul tradițional.
Coregraful are două fiice, numite Dana și Larisa. El este și bunicul a doi nepoți, Darius Andrei și Ana Maria, care au fost dăruiți de fiica cea mare. Fiica cea mică a absolvit Economie, Etnologie și Folclor și a devenit profesoară de dans popular.
În trecut, coregraful și soția sa au trecut printr-o mare suferință, după ce și-au pierdut fiul la scurt timp după naștere. Despre acest moment dificil, el a povestit într-o emisiune TV următoarele: „Am avut un băiat, dar a plecat… repede. Am crezut că s-a terminat lumea”.