VESTE URIAȘĂ pentru părinți! Se dă zi liberă de la stat. Cine sunt românii care nu merg la muncă, legea a trecut!

Un proiect legislativ destinat sprijinirii familiilor a trecut de Senat prin procedura adoptării tacite, luni. Inițiativa prevede o zi liberă pentru părinții care au copii înscriși în sistemul de învățământ, de la grădiniță până la gimnaziu, în prima zi de școală.

Deoarece termenul alocat pentru dezbatere și vot s-a încheiat pe data de 3 decembrie, propunerea a fost considerată adoptată automat. În acest parcurs legislativ, Senatul a avut rolul de primă cameră sesizată. Pentru ca măsura să intre în vigoare, este necesar votul Camerei Deputaților, care este forul decizional, notează Ziarobiectiv.ro, citând informații furnizate de agențiile de presă.

Actul normativ a fost propus de Claudiu-Daniel Catană, senator din partea PSD. Conform documentului, prevederea se aplică specific: „se acordă zi liberă pentru părinţi, aşa cum sunt ei definiţi în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului şcolar, pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial”.

Argumentele aduse de parlamentar în favoarea acestei legi pun accent pe nevoia de sprijin emoțional pentru copii. Inițiatorul susține că prezența fizică a părinților la festivitățile de deschidere este vitală și nu ar trebui să fie limitată de programul de serviciu.

„Prima zi de şcoală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit şi poate simţi această zi în felul său. Este crucial ca părinţii să fie prezenţi pentru copilul lor şi să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai uşor noului mediu, fie că vorbim de grădiniţă sau de şcoală”, a punctat senatorul în expunerea de motive.

De asemenea, inițiativa vizează eliminarea tensiunilor dintre angajați și angajatori, cauzate de suprapunerea festivităților școlare cu programul normal de lucru.

Senatorul Catană a explicat dificultățile practice actuale: „Din păcate, începutul anului şcolar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinţii să poată fi prezenţi la festivitate este nevoie ca aceştia să îşi ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puţine au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancţionat o eventuală întârziere a angajatului”.

Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!