Vânt puternic în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii au emis cod galben pentru șapte județe
Intensificări ale vântului sunt prognozate în perioada 27 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 20:00, în jumătatea sudică a Moldovei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei. Vitezele vor ajunge, în general, la 45-55 km/h, potrivit Meteo România.
Situația va fi mai dinamică în zona Carpaților de Curbură, unde rafalele pot atinge 55-75 km/h.
Pentru intervalul 28 septembrie, ora 10:00 – 28 septembrie, ora 20:00, meteorologii au emis o atenționare Cod galben pentru județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Tulcea și Constanța.
În aceste județe, pe parcursul zilei de luni, vântul va avea intensificări. Rafalele vor ajunge la 50-70 km/h.
În București, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. În intervalul 27 septembrie, ora 10:00 – 28 septembrie, ora 09:00, cerul va fi variabil și mai mult senin la începutul zilei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe timpul zilei, când rafalele pot ajunge la 40 km/h. Temperatura maximă va fi de aproximativ 23 de grade, în timp ce valorile minime vor coborî până la 9-11 grade.
Ziua de luni va păstra un regim termic apropiat de normal. În perioada 28 septembrie, ora 09:00 – 29 septembrie, ora 09:00, înnorările vor fi temporare, iar în cursul nopții sunt posibile ploi slabe, cu cantități de apă în jurul valorii de 1 l/mp.
Vântul va avea intensificări în timpul zilei, cu rafale de 40-45 km/h. Maximele se vor situa între 22 și 23 de grade, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 și 12 grade.