Skip to main content
Logo Editie Speciala

Triplă eliminare la Casa iubirii. Raffaella, Senin și Andreea au părăsit competiția în gala de duminică

Gala emisiunii „Casa iubirii” difuzată duminică, 20 septembrie 2026, s-a soldat cu plecarea a trei concurenți. Andreea, Raffaella, Senin și Alexandra s-au aflat în fața unei eliminări decisive, doar una dintre ele reușind să își continue parcursul în competiție.

Prezentatoarea Andreea Mantea i-a anunțat pe primii doi concurenți care părăsesc emisiunea, și anume Raffaella și Senin. Aceștia au transmis că a fost o experiență unică și nu regretă nicio secundă faptul că s-au înscris.

Raffaella: A fost o experiență unică.

Senin: O experiență foarte frumoasă, nu regret deloc că am venit aici.

Bătălia finală s-a dat între Andreea și Alexandra, care au așteptat cu sufletul la gură decizia bazată pe voturile telespectatorilor. Alexandra a rămas în competiție și i-a transmis câteva cuvinte iubitului său, spunându-i că îl va aștepta afară, în cazul în care va fi eliminată.

Alexandra: Mă bucur că te-am cunoscut și am trăit experiența asta alături de tine.

În cele din urmă, Andreea Mantea a anunțat că cea de-a treia concurentă care părăsește competiția este Andreea. Tânăra a încercat să își ascundă emoțiile și le-a transmis câteva cuvinte celorlalți concurenți.

Andreea: Mă bucur că v-am cunoscut. Nu pe toți, nu o să vă mint, dar pe majoritatea.

Emisiunea „Casa iubirii” poate fi urmărită de luni până vineri de la 10:00 și 16:30 și sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00, la Kanal D.

Raportează articolul

Triplă eliminare la Casa iubirii. Raffaella, Senin și Andreea au părăsit competiția în gala de duminică

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.