Trei oameni bătuți în plină stradă la Giroc. Un agresor a ajuns la Psihiatrie
Trei persoane – un bărbat de 70 de ani, fiul acestuia și un șofer care a încercat să aplaneze o altercație – au fost agresate fizic pe o stradă din localitatea Giroc, județul Timiș. Polițiștii au identificat deja unul dintre agresori, un tânăr de 21 de ani care a fost internat la Psihiatrie, în timp ce al doilea suspect este căutat în continuare.
Incidentul s-a petrecut joi, 30 iulie 2026, în jurul orei 11:40, pe strada Semenic din Giroc. Echipajele de poliție au fost alertate printr-un apel la 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a interveni.
Potrivit anchetatorilor, agresiunea a izbucnit pe fondul unui conflict spontan. Primul vizat a fost bărbatul în vârstă de 70 de ani, iar când fiul său și un conducător auto aflat în trecere au intervenit pentru a opri violențele, ambii au fost loviți de cei doi atacatori.
„La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 11:40, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat pe strada Semenic din localitatea Giroc. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 70 de ani ar fi fost agresat fizic de doi tineri. Totodată, fiul acestuia, care a intervenit în sprijinul tatălui său, precum şi un conducător auto aflat în trecere, care a încercat să aplaneze conflictul, ar fi fost, la rândul lor, agresaţi”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
Unul dintre tinerii implicați a fost depistat la scurt timp de oamenii legii și a fost transportat la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” din Timișoara. Polițiștii continuă verificările pentru identificarea și prinderea celui de-al doilea agresor.
Oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului pentru a stabili oportunitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. „Poliţiştii au procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, în vederea stabilirii necesităţii emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. Ca urmare a răspunsurilor furnizate şi a evaluării efectuate, s-a constatat că nu există risc iminent”, a precizat IPJ Timiș.
În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Cercetările continuă prin audierea martorilor și a victimelor, dar și prin analizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere pentru a stabili cu exactitate dinamica evenimentelor.