Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie rutieră în Prahova. Doi tineri au murit după ce au stins farurile mașinii pentru o provocare pe TikTok

Doi tineri în vârstă de 18 și 19 ani au murit în urma unui accident rutier cumplit produs în localitatea Puchenii Mari din județul Prahova. Tragedia a fost cauzată, potrivit datelor din anchetă, de o provocare de pe TikTok pe care aceștia au încercat să o reproducă.

Mașina în care se aflau tinerii circula pe drumul DJ 140. Într-o curbă, șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac.

Pasagerul din dreapta, în vârstă de 19 ani, a murit pe loc, în timp ce șoferul de 18 ani s-a stins la spital, câteva ore mai târziu. Un al treilea tânăr, aflat în autoturism, a supraviețuit impactului.

Unul dintre supraviețuitori a povestit momentele de coșmar de dinaintea impactului, conform ObservatorNews.

„Voiam să mergem la un parc. Am mers, am mers şi prietenul meu, care a decedat primul a făcut o glumă ca să mă sperie pe mine şi a spus să stingă luminile de la… Farurile. Le-a stins vreo două secunde şi după aia le-a aprins şi a dat viteză şi era foarte aproape de curbă şi fix atunci, la curbă, a dat viteză…”, a declarat acesta.

La locul accidentului au intervenit echipaje de pompieri, descarcerare și ambulanțe. Intervenția a fost dificilă, fiind nevoie de extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

„Echipajele de intervenţie l-au extras pe conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, care prezenta semne vitale şi a fost predat unui echipaj SAJ Prahova. Ulterior, a fost extras şi un tânăr de 19 ani, care se afla în stare de inconştienţă, acesta fiind predat echipajului TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. Primeşte îngrijiri şi cel de-al treilea ocupant al autoturismului, care nu era încarcerat, un tânăr în vârstă de 15 ani”, a transmis ISU Prahova.

Raportează articolul

Tragedie rutieră în Prahova. Doi tineri au murit după ce au stins farurile mașinii pentru o provocare pe TikTok

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.