Două persoane au murit sâmbătă, 4 octombrie 2025, în urma unui accident rutier grav produs pe drumul județean DJ 792A, în afara localității Miersig, județul Bihor, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14:35 și a implicat un singur autoturism, în care se aflau un bărbat și o femeie. Ambele victime au suferit leziuni incompatibile cu viața și au fost declarate decedate la fața locului de către echipajele medicale.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Tinca, cu autospecială și ambulanță SMURD, un echipaj de descarcerare grea al Detașamentului 1 Oradea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea.
Una dintre victime a avut nevoie de descarcerare, iar bărbatului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Medicul SMURD a constatat decesul ambelor persoane la locul accidentului.
Circulația pe DJ 792A se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri.
Serviciul Rutier Bihor a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale accidentului.