Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie pe litoral. O asistentă medicală din Găești a murit brusc în vacanță, sub ochii familiei

O asistentă medicală a murit brusc pe litoralul românesc, în timp ce se afla în concediu. Femeia se îndrepta spre un restaurant alături de familie, scrie Kanal D.

Aceasta era însoțită de soțul și de copilul său când i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit în fața lor. Echipajele medicale ajunse la fața locului au început manevrele de resuscitare, dar femeia nu a mai putut fi salvată.

Persoana decedată este Mihaela Ilie, asistentă medicală la Spitalul Orășenesc și una dintre cele mai apreciate cadre medii din Găești. Vestea a adus o profundă suferință în comunitate și în colectivul spitalului, iar femeia era căsătorită și avea o fetiță în vârstă de 7 ani.

Colegii au descris-o drept un profesionist desăvârșit, un om cu suflet mare, voios și empatic. Pe rețelele sociale au fost publicate numeroase mesaje de adio din partea apropiaților, cum este cel în care cineva a scris: „Dumnezeu să o odihnească în pace! Trist!”.

O altă persoană a transmis un mesaj de adio: „Dumnezeu să te odihnească în pace doamna Mihaela!! Nu mi vine să cred cum azi ești mâine nu… o femeie deosebită care o cunosc încă din copilărie.. condoleanțe familiei!! O să rămână în amintirea noastră”.

Un alt mesaj menționa despre ea că era „O profesionistă desăvârșită, dedicată profesiei, un om bun, mereu cu o vorbă de încurajare la patul pacienților. Moartea a survenit fulgerător și lasă în urmă o fetiță superbă de 7 ani, despre care vorbea nonstop. Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun!”.

Raportează articolul

Tragedie pe litoral. O asistentă medicală din Găești a murit brusc în vacanță, sub ochii familiei

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.