Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie într-un bloc din Botoșani. Un bărbat de 71 de ani a fost găsit decedat în scara imobilului de o vecină

Un bărbat în vârstă de 71 de ani din municipiul Botoșani a fost găsit decedat chiar în scara blocului în care locuia. Descoperirea a fost făcută de o vecină, care a alertat de urgență autoritățile prin apel la 112.

La fața locului a intervenit un echipaj medical de pe ambulanță, însă manevrele de resuscitare aplicate nu au avut succes, medicii fiind nevoiți să constate decesul.

Potrivit informațiilor transmise de BotoșaniNews, cauza exactă a morții bărbatului urmează să fie stabilită după efectuarea necropsiei.

Polițiștii au demarat o anchetă și efectuează cercetări pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment.