Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie în stațiunea Olimp. Doi frați din Vaslui au murit înecați în mare pe fondul steagului roșu

Doi frați în vârstă de 17 și 19 ani au murit înecați în stațiunea Olimp, după ce au intrat în mare în timp ce era arborat steagul roșu. Tragedia s-a petrecut duminică, 16 august, potrivit Ziua de Constanța. Cei doi veniseră din Vaslui pentru a munci pe litoral și lucrau la un hotel din stațiune, aflându-se în timpul liber în momentul incidentului.

Alerta a fost dată după ora 17:00, când salvamarii au auzit țipete de ajutor și au intrat în marea agitată pentru a scoate trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani. Unul dintre ei a fost recuperat rapid, al doilea a rămas în apă, iar al treilea a fost scăpat din mână de salvamar. Valurile de până la doi metri și curenții puternici au făcut ca victimele să nu mai poată ajunge la mal.

Tânărul de 17 ani a fost recuperat după o jumătate de oră, însă manevrele de resuscitare au fost în zadar, fiind declarat decesul. Celălalt tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost găsit de scafandrii de la ISU Dobrogea la aproximativ 20-25 de metri de mal, la o adâncime de 1 metru.

Echipele de intervenție s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale de scafandri, 10 scafandri, o ambulanță și o ambarcațiune RIB. „În urma apelului la 112 am fost solicitați în zonă să intervenim pentru două persoane posibil înecate. Ne-am deplasat la fața locului cu trei autospeciale de scafandri cu 10 scafandri alături de colegii din țară, ambulanță, o ambarcațiune RIB”, a precizat Marian Ciulei, șeful scafandrilor de la ISU Dobrogea.

Reprezentantul ISU Dobrogea a explicat că misiunea a fost îngreunată de condițiile meteo și de trafic. „Marea este foarte foarte agitată. Mare de gradul 2 spre 3 cel puțin în această zonă. Ne- fost foarte dificil să putem ieși cu ambarcațiunea de la mal către larg pentru că valurile sunt de aproximativ 2 m”, a mai declarat Marian Ciulei.

Raportează articolul

Tragedie în stațiunea Olimp. Doi frați din Vaslui au murit înecați în mare pe fondul steagului roșu

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.