Adriana Ionela Vina, o femeie de 40 de ani originară din Iași, a decedat în Italia în urma unui grav accident rutier. Evenimentul a avut loc joi, 11 decembrie 2025, în apropiere de localitatea Montichiari, provincia Brescia.
Potrivit primelor informații, impactul s-a produs pe drumul statal 236, cu puțin timp înainte de ora 17:00. Românca se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto și se deplasa către Mantova. Într-un moment neclarificat încă, mașina a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un TIR care circulă fără încărcătură. În urma loviturii violente, autovehiculul condus de femeie a fost distrus aproape în totalitate.
Medicii sosiți de urgență la fața locului au încercat manevrele de resuscitare, însă eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul. La volanul autocamionului se afla un tânăr în vârstă de 19 ani; acesta nu a suferit răni, iar vehiculul de mare tonaj a înregistrat doar daune ușoare.
Poliția Rutieră a deschis un dosar penal pentru omor rutier și continuă cercetările, una dintre principalele ipoteze privind cauza accidentului fiind vizibilitatea scăzută generată de ceața densă. Ambele vehicule au fost indisponibilizate pentru expertiză, iar șoferul camionului a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise.
Traficul în zonă a fost blocat pe o perioadă lungă de timp, conform informațiilor relatate de Ziar Obiectiv. Adriana Ionela Vina avea reședința oficială în Calcinato, dar se mutase recent lângă Bergamo, lăsând în urmă două fiice care locuiesc în Bedizzole și Desenzano del Garda.