Tragedie în Hunedoara: Primarul comunei Băița a murit strivit de propriul tractor pe un teren
Damian Diniș, primarul comunei Băița din județul Hunedoara, și-a pierdut viața miercuri într-un accident cu tractorul, produs pe un teren din localitate. Edilul în vârstă de 58 de ani se afla la conducerea utilajului atunci când acesta s-a răsturnat și l-a prins dedesubt, în afara drumurilor publice.
În ciuda intervenției echipajelor de urgență sosite la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat. Acesta se afla de mai mulți ani la conducerea administrației locale din Băița.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au fost sesizaţi, în data de 2 septembrie a.c.
în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băiţa, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, şi-ar fi pierdut viaţa. Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la faţa locului a fost constatat decesul persoanei în cauză.”, a transmis IPJ Hunedoara.