Luni, un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul în timp ce se afla într-o zonă împădurită din satul Ianculești, comuna Șuici.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni, care au sosit cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Din păcate, echipele medicale nu au mai putut salva victima, aceasta prezentând semne incompatibile cu viața.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.