Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie feroviară în Galați. Patru morți după ce o șoferiță cu permis de trei zile a ignorat semnalele de tren

Patru membri ai aceleiași familii și-au pierdut viața într-un grav eveniment feroviar produs la intrarea în comuna Ghidigeni, din județul Galați. Tânăra de 26 de ani aflată la volanul autoutilitarei avea permisul de conducere de doar trei zile și preluase mașina cu numai câteva minute înainte de impact.

Imaginile surprinse înainte de coliziune arată vehiculul apropiindu-se de trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei fără să încetinească. Pe sensul opus, un alt autoturism oprise la semnalele acustice și luminoase care anunțau apropierea trenului de pasageri.

Autoutilitara nu a oprit și a fost lovită de trenul care circula pe ruta București-Iași, fiind târâtă aproape 300 de metri pe șine. Până la momentul producerii tragediei, vehiculul fusese condus de socrul șoferiței, un bărbat de 64 de ani.

În vehiculul lovit de tren se mai aflau cumnata șoferiței, o femeie de 45 de ani, și fiica acesteia, în vârstă de 7 ani.

Un localnic a precizat că: „A luat-o și a dus-o până-n gară, e o distanță de vreo 2-300 de metri.”

O altă persoană a continuat: „A frânat și, din frână, a ajuns cu mașina până aici”.

Potrivit polițiștilor, șoferița nu a respectat regulile de la trecerea la nivel cu calea ferată.

„Nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată, a traversat calea ferată, fiind lovită de trenul care circula pe ruta București-Iași”, a declarat comisar-șef Felicia Tudoran, purtător de cuvânt al IPJ Galați.

Reprezentanții CFR SA au confirmat că sistemul de avertizare funcționa corect. „Compania Națională de Căi Ferate CFR SA precizează că semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune în momentul traversării autovehiculului. Când semnalele de avertizare sunt active, oprirea este obligatorie”, a declarat Bogdan Tănase, purtător de cuvânt CFR SA.

Instructorul auto Gabriel Datcu a analizat imaginile surprinse înainte de impact: „Pe stopuri nu se vede urmă de frânare, deci ea nici nu a realizat că se apropie de o trecere la nivel cu calea ferată. Nu a fost atentă, a fost distrasă, a crezut că poate să treacă”.

Mecanicul locomotivei a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, detaliile fiind preluate din stirileprotv.ro.

Raportează articolul

Tragedie feroviară în Galați. Patru morți după ce o șoferiță cu permis de trei zile a ignorat semnalele de tren

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.