Tragedie fără sfârșit pe Drumul Morții. Amalia este a treia victimă a familiei care s-a stins după accident
Amalia, în vârstă de 21 de ani, a fost condusă astăzi pe ultimul drum de zeci de oameni care au venit să își ia adio. Tânăra s-a stins din viață la două săptămâni după tragedia de pe „Drumul Morții” în care și-au pierdut viața mama și sora ei mai mică.
Accidentul rutier a ucis-o pe loc pe mama fetelor. La o săptămână distanță, s-a stins și Cornelia, sora în vârstă de 15 ani, iar în urmă cu câteva zile i-a urmat și Amalia, cea mai mare dintre surori.
Singura supraviețuitoare a acestui tragic accident este Tabita, în vârstă de 17 ani.
Zeci de persoane au participat la funeralii, îmbrăcate în negru și cu capul plecat. Cei prezenți s-au rugat pentru sufletul Amaliei, care a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb și înconjurată de flori albe.