Testul de sarcină apărut în mediul online. Ce se întâmplă în relația dintre Bianca Giurcă și Patrick Deac
Fostul concurent de la „Casa iubirii” Patrick Deac a publicat pe o rețea de socializare o imagine în care Bianca Giurcă ține în mână un test de sarcină pozitiv. Deși postarea a stârnit numeroase reacții în mediul online, informația nu a fost deocamdată confirmată oficial prin declarații concrete.
Până la eventuale precizări din partea cuplului, sarcina rămâne sub semnul incertitudinii. Există posibilitatea ca gestul să fi fost făcut pentru a atrage atenția publicului și a stârni curiozitatea.
Cert este că cei doi foști concurenți urmează să se căsătorească în viitorul apropiat. Patrick i-a cerut mâna Biancăi la o nuntă, imediat după ce aceasta a prins buchetul de mireasă.
Momentul a fost emoționant, însă cererea a fost una extrem de spontană. Tânărul nu a avut un inel pregătit dinainte, ci a împrumutat o bijuterie de la un prieten apropiat, Cornel.
„Realitatea e că am fost cerută în căsătorie cu inelul de logodnă al lui Cornel și Patrick consideră că e o chestie foarte naturală și că ar trebui să rămână treaba asta ca și cererea lui în căsătorie, doar că eu vreau inelul meu. Eu n-am niciun inel! Am nevoie de inelul meu!”, a povestit Bianca Giurcă.
Mai multe detalii despre acest subiect pot fi lecturate accesând sursa originală.