Taxă nouă pentru proprietarii de centrale pe gaz și sobe. Cât vor plăti românii în plus începând din 2029
Proprietarii de centrale pe gaz și sobe riscă să plătească cheltuieli suplimentare din cauza legislației europene privind emisiile de carbon, care va include și încălzirea locuințelor. Europarlamentarul Gheorghe Piperea a atras atenția că aceste costuri vor fi reflectate prin certificate de CO2.
Noua povară financiară este estimată la circa 45 de euro pe an și va intra în vigoare începând din 2029. Această sumă se va adăuga costurilor deja incluse în prețul bunurilor și în facturile de energie, unde consumatorii achită deja componente asociate certificatelor verzi.
„Urmează să plătim și noi certificate de CO2. O să vă spun și suma: 45 de euro pe an va fi, e o reglementare europeană, intră în vigoare din 2029. Certificatul va fi plătit de noi, cei care facem acasă căldură cu centrala termică pe gaz sau cu soba, cei care «ne plimbăm», cum spune domnul Bolojan, să nu ne mai plimbăm toatǎ ziua, bună ziua, la munte, care ne plimbăm cu mașinile cu motoare termice, ne ducem la serviciu cu autobuze cu motoare termice, cu avionul cu motor termic.
Noi oricum plătim aceste amprente de carbon. Toate certificatele astea de CO2 se regăsesc în produsele noastre, să nu mai vorbim că pe factura de energie electrică plătim și niște certificate verzi. Până în 2040, noi ori trebuie să renunțăm la sobele pe gaz și la centralele termice, ori să plătim cel puțin 45 de euro”, a declarat europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.
Pentru a descuraja emisiile provenite din activitățile industriale, Uniunea Europeană utilizează sistemul certificatelor de emisii de CO2. Companiile mari sunt astfel obligate să plătească pentru dreptul de a emite gaze cu efect de seră, valoarea acestor certificate înregistrând o creștere importantă de la aproximativ 5–10 euro pe tonă în urmă cu un deceniu, până la niveluri de circa 85 de euro în prezent.
În acest context, centralele termoelectrice alimentate cu cărbune au început să fie eliminate treptat din sistemul energetic. Măsura vine pe fondul cheltuielilor tot mai mari generate de certificatele de carbon și al angajamentelor asumate de România prin Planul de Restructurare și PNRR.