Skip to main content
Logo Editie Speciala

Șofer român de tir, găsit decedat în cabină în Italia. Rudele exclud varianta unui gest extrem

Paul Lucian Dumitrașcu, cunoscut de apropiați drept „Jimmy”, a fost găsit decedat în cabina tirului său în Italia, în a doua zi de Paște. Autoritățile au deschis o anchetă și tratează cazul ca pe un deces suspect, conform Cancan.

În lipsa unor concluzii oficiale, apropiații iau în calcul două ipoteze privind circumstanțele decesului: un gest extrem pus pe seama unor probleme financiare sau o cauză medicală. Pe de altă parte, sora bărbatului respinge categoric varianta gestului extrem și susține că acesta ar fi suferit un infarct.

Cu o zi înainte de a-și pierde viața, în ziua de Paște, bărbatul a publicat pe rețelele de socializare o fotografie alb-negru, fără niciun mesaj. Vestea tragică a lăsat în urmă o familie îndurerată.

Fosta parteneră a transmis un mesaj copleșitor pe internet: „Sufletul meu! Dumnezeu să te ierte! Cum ți-am promis că o să fiu mereu lângă tine, o să mă țin de cuvânt!”

La rândul său, sora bărbatului a reacționat public: „De ce, frățiorul meu? De ce, de ce, Doamne? Cum să trăiesc o viață fără tine? Cum?” Totodată, aceasta a făcut apel la discreție și a cerut ca speculațiile legate de moartea fratelui său să înceteze.

Raportează articolul

Șofer român de tir, găsit decedat în cabină în Italia. Rudele exclud varianta unui gest extrem

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.