Codul de procedură fiscală a fost revizuit, aducând schimbări semnificative în mecanismul prin care contribuabilii își pot achita datoriile către stat în tranșe. Noile reglementări vizează condițiile de acordare a eșalonărilor la plată.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, accesul la această facilitate fiscală va fi condiționat de anumite plafoane ale datoriilor. Modificările legislative stabilesc reguli distincte pentru persoanele fizice și cele juridice, în funcție de cuantumul sumelor datorate bugetului de stat.
În cazul persoanelor fizice, eșalonarea datoriilor către ANAF va fi posibilă doar pentru sume care nu depășesc pragul de 100.000 de lei. Plata acestor restanțe se va putea efectua pe o perioadă de maximum 5 ani. Pentru a beneficia de această măsură, contribuabilii vor fi obligați să prezinte garanții sau să încheie un contract de fideiusiune.
Pentru persoanele juridice, plafonul maxim admis este de 400.000 de lei, iar eșalonarea se poate acorda pe o durată de 12 luni. În această situație, procedura este simplificată: firmele trebuie doar să depună o cerere la organul fiscal, fără a fi necesară constituirea de garanții sau prezentarea unui contract de fideiusiune.
Totuși, companiile trebuie să îndeplinească anumite criterii de vechime pentru a fi eligibile. Societatea trebuie să fie înființată cu cel puțin 12 luni înainte de depunerea solicitării, iar datoriile pentru care se cere eșalonarea nu trebuie să fie mai vechi de un an.
Reprezentanții Fiscului au explicat scopul acestor ajustări legislative. „Prin aceste reglementări, eșalonarea la plată rămâne un instrument viabil și accesibil pentru contribuabilii loiali, aflați în dificultate temporară, care pot opta pentru forma simplificată (pentru sume mai mici de 400.000 lei) sau pentru eșalonarea clasică, cu garanții (pentru sume mai mari)”, au transmis oficialii ANAF.
În contextul noilor reguli, contractul de fideiusiune reprezintă o garanție personală prin care o terță parte, denumită fideiusor, se angajează față de creditor să achite obligațiile debitorului principal, în cazul în care acesta nu efectuează plata. Acesta funcționează ca un contract accesoriu, oferind o siguranță suplimentară recuperării creanțelor.
