Aproape 2,6 milioane de pensionari din România vor beneficia de un supliment financiar în valoare de 400 de lei în luna decembrie 2025. Suma reprezintă cea de-a doua tranșă a ajutorului special destinat seniorilor cu venituri mici, conform legislației actuale.
Potrivit informațiilor relatate de Gandul.ro, documentele de plată pentru finalul anului au fost deja tipărite, iar banii urmează să ajungă la beneficiari. Această bonificație în cuantum total de 800 de lei, acordată în două etape, rămâne singura creștere aprobată de prim-ministrul Ilie Bolojan, pe fondul deciziei de a îngheța pensiile și salariile din sectorul public.
Fondurile vor fi distribuite odată cu pensia lunară. Conform sursei citate, care face referire la datele Ziare.com, de acest ajutor financiar beneficiază pensionarii ale căror venituri se situează sub pragul de 2.574 de lei.
În ceea ce privește calendarul plăților, beneficiarii care încasează drepturile prin Poșta Română vor primi banii în intervalul 2-15 decembrie 2025. Pentru pensionarii care au optat pentru viramentul pe card, sumele vor intra în conturi vineri, 12 decembrie 2025, conform anunțului CNPP.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au oferit detalii oficiale despre procedurile aplicabile în cazul în care beneficiarii nu sunt găsiți la domiciliu:
„Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.
Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.
Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora.
După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii”, a transmis instituția.