Skip to main content
Logo Editie Speciala

Schimbare radicală a vremii în România. Vortexul polar aduce scăderi de 15 grade și ninsori la munte

Vremea se va răci semnificativ săptămâna viitoare, când un vortex polar va afecta România. Temperaturile vor scădea considerabil, cu până la 15 grade față de valorile de vară din acest weekend, iar meteorologii anunță că, la munte, sunt posibile chiar ninsori.

„Este o probabilitate destul de mare ca la altitudini mari să fie precipitații mixte și ninsori. Acestea sunt posibile mijlocul săptămânii viitoare, în contextul în care masa de aer va fi una foarte rece, chiar deosebit de rece în jumătatea nordică a țării. Maximele în aceste zone nu vor mai depăși 13-14°c în timp ce în sud vă mai conta pe valori de 18-20°”, a declarat Elena Mateescu.

De asemenea, spune meteorologul, vor fi intensificări semnificative ale vântului cu viteze la rafală de peste 70-80 km/h.

„Răcirea se va resimți începând de la debutul săptămânii, când în vest, centru și nord, valorile de temperaturi vor fi în scădere. Contăm pe cel mult 19-20° Celsius în timp ce în zona de sud- sud-est a țării vor mai fi posibile valori de 27-28°. De marți și miercuri mai ales, temperaturile vor scădea în întreaga țară fiind chiar sub normele specifice perioadei în care ne aflăm”, mai spune directoarea ANM.

Miercuri este posibil să înregistrăm cea mai rece zi din săptămâna viitoare. Ulterior, din a doua parte a săptămânii, vor exista mici variații de la o zi la alta.

Oricum, temperaturile vor reveni pe creștere, cu valori de până la 21-22° Celsius.

„Până atunci însă să ne bucurăm de acest final de săptămână cu valori de temperaturi specifice anotimpului de vară, pentru că 32° în partea de sud a Olteniei sau în sud vestul Munteniei caracterizează o vreme de vară. Ecartul valorilor la acest final de săptămână la nivelul maximelor din cuprins între 20 până la 32 de grade Celsius. Chiar și în capitală 30° Celsius”, a încheiat Mateescu.

Mai multe detalii pot fi consultate în sursa originală a știrii.

Raportează articolul

Schimbare radicală a vremii în România. Vortexul polar aduce scăderi de 15 grade și ninsori la munte

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.