Skip to main content
Logo Editie Speciala

S-A DECIS! BURSELE ȘCOLARE în 2026-2027: Când intră BANII pe card și ce SUME primesc!

Școlile vor plăti pe 20 noiembrie bursele pentru lunile septembrie și octombrie din anul școlar 2026-2027. Pentru această primă plată, unitățile de învățământ trebuie să transmită inspectoratelor școlare, până pe 20 octombrie, numărul beneficiarilor și necesarul financiar estimat pentru fiecare categorie, potrivit Edupedu.ro.

Inspectoratele vor centraliza datele și le vor trimite Ministerului Educației și Cercetării până pe 25 octombrie. Ulterior, ministerul va efectua deschiderile de credite bugetare în limita fondurilor aprobate, astfel încât școlile să poată face plățile.

Cuantumurile minime stabilite pentru anul școlar 2026-2027 sunt de 450 de lei pe lună pentru bursa de merit, respectiv 300 de lei pe lună pentru bursele sociale și tehnologice.

Bursa de merit se acordă elevilor de gimnaziu și liceu cu media anuală peste 9,00, aflați în primii 15% din clasă. Pot beneficia și elevii care depășesc acest procent, dacă au aceeași medie cu ultima medie din categoria beneficiarilor.

Bursa tehnologică este destinată elevilor înscriși la cursurile de zi din învățământul profesional. Bursele se virează lunar, pentru luna anterioară, în data de 20; dacă aceasta este nelucrătoare, plata se face în ultima zi lucrătoare anterioară.

Plata poate fi făcută prin transfer bancar sau în numerar, în funcție de situație. Unitățile de învățământ nu pot obliga elevii să își deschidă conturi la o anumită bancă pentru a primi bursele.

Un proiect aflat în procedură legislativă ar putea modifica acordarea burselor de merit și tehnologice în vacanțe. În prezent, bursa socială se acordă pe tot parcursul anului calendaristic, cu excepția perioadelor de vacanță pentru elevii corigenți la mai mult de o disciplină la finalul anului școlar sau care au acumulat peste 20 de absențe nemotivate într-un an.

Senatul a aprobat, de asemenea, un proiect care prevede acordarea burselor tehnologice și elevilor din învățământul tehnologic dual. Proiectul a fost trimis Camerei Deputaților, forul decizional.

Dacă modificările legislative vor fi adoptate, modul de calcul și acordare a burselor de merit și tehnologice în vacanțe s-ar putea schimba în anul școlar 2026-2027.

Raportează articolul

S-A DECIS! BURSELE ȘCOLARE în 2026-2027: Când intră BANII pe card și ce SUME primesc!

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.