Român de 52 de ani, spulberat de o betonieră la Milano după ce a traversat pe roșu
Un cetățean român în vârstă de 52 de ani, numit Gheorghe, a murit într-un accident rutier petrecut luni, 31 august, în jurul orei 17:00, la intersecția dintre Corso Lodi și Viale Bacchiglione din Milano, Italia.
Potrivit cercetărilor Poliției Locale din Milano, o betonieră condusă de un cetățean marocan de 32-33 de ani oprise la semafor, deplasându-se dinspre Piazzale Corvetto către Piazzale Lodi. Șoferul a pornit când semaforul s-a făcut verde, moment în care românul ar fi început să traverseze strada deși semaforul pentru pietoni era roșu.
Un martor a confirmat această variantă. Oamenii legii urmează să analizeze și imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a stabili circumstanțele exacte ale impactului.
Accidentul a fost extrem de violent. După ce a fost lovit de betonieră, bărbatul a fost târât câțiva metri sub vehicul, iar presa italiană menționează că șoferul nu a avut timp să evite impactul.
Șoferul betonierei a fost puternic afectat emoțional de cele întâmplate. Acesta a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe român, constatând decesul lui Gheorghe la locul impactului.
Gheorghe împlinise 52 de ani pe 5 august și trăia pe străzi, fiind cunoscut în zona Brenta de localnici și proprietari de localuri. Cei care îl întâlneau spun că era un om liniștit, care „nu deranja niciodată pe nimeni”, fiind îndrăgit de oamenii din zonă care îi ofereau uneori cafea.
Parchetul din Milano a deschis un dosar în acest caz sub suspiciunea de omor rutier.