Raisa este fetița de 9 ani ucisă în accidentul provocat de bunica sa. Alți doi copii au ajuns la spital
O fetiță de nouă ani și-a pierdut viața într-un accident rutier cumplit. Evenimentul s-a produs vineri, în jurul orei 16:30, pe centura Apahida – Cluj. Mașina era condusă chiar de bunica minorilor, o femeie în vârstă de 56 de ani. Aceasta a pierdut controlul volanului și a intrat direct într-un cap de pod, potrivit Știrile Kanal D.
În autovehicul se mai aflau sora fetiței, tot de nouă ani, dar și fratele lor în vârstă de șase ani. În urma impactului violent, ceilalți doi minori au ajuns la spital. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest de către polițiști, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii continuă însă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut tragedia.
Între timp, familia îndoliată s-a pregătit de ultimul drum pentru copila care a decedat. Mama fetiței a transmis un mesaj copleșitor pe internet despre pierderea suferită. Profesorii și apropiații au scris și ei cuvinte pline de durere despre copilă. „Mă doare că nu voi mai vedea zâmbetul tău. Mă doare că locul tău va rămâne gol”, a transmis o profesoară.