Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit într-un accident rutier petrecut în județul Argeș, după ce mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul. Evenimentul, care a avut loc în condiții de ploaie abundentă, s-a soldat și cu rănirea unui pasager aflat în autoturism, care a supraviețuit impactului.
Conform primelor informații, șoferul ar fi încercat să efectueze o manevră de depășire, moment în care a pierdut controlul volanului. Autovehiculul a lovit violent un copac de pe marginea drumului, apoi un cap de pod, fiind distrus în totalitate.
În urma impactului, conducătorul auto a fost proiectat prin parbriz. Echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
„Ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. Din păcate, conducătorul auto a decedat”, a declarat Marius Rizea, de la Poliția Argeș.
Martorii au descris scene șocante. „Era băiatul… şoferul în stradă. Mişca puţin… L-a aruncat din maşină”, a mărturisit o femeie.
Pasagerul de pe scaunul din dreapta, un prieten al victimei, a reușit să iasă singur din autoturismul avariat. Acesta a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. „Celălalt a ieşit singur. Avea nişte dâre pe faţă de sânge, dar era bine, era în picioare”, a adăugat o altă martoră.
Apropiații tânărului decedat, veniți la locul nenorocirii, s-au declarat șocați, menționând că îl știau drept un șofer priceput. Aceștia au confirmat că era pasionat de viteză și drifturi și că își vopsise mașina cu doar câteva zile în urmă, fiind foarte mândru de ea.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.