Polițistul local din Sectorul 1 care a trântit legumele unei bătrâne riscă sancțiuni după decizia primarului
Polițistul local din Sectorul 1 care a aruncat pe jos legumele unei bătrâne în zona Dorobanți va fi cercetat disciplinar, a anunțat primarul George Tuță, care a condamnat ferm comportamentul acestuia față de cetățeni.
Edilul a reacționat după apariția imaginilor în spațiul public și a subliniat că incidentul nu ține doar de respectarea regulilor de comercializare, ci și de modul în care reprezentanții autorităților îi tratează pe oameni.
„Am venit în Piața Dorobanți pentru că discuția de astăzi nu este despre comercializarea unor produse pe trotuar, ci despre atitudinea unui om în uniformă față de cetățeni. Am văzut cu toții imaginile în care a fost implicat un polițist local de la Sector 1 și condamn cu fermitate atitudinea pe care acest polițist a avut-o față de cetățenii acestei țări. Am dispus cercetarea lui disciplinară, iar concluziile raportului vor fi publice.”, a declarat George Tuță.
În replică la această situație, primarul a oferit o alternativă legală pentru comercianți, menționând că în Piața Dorobanți există în prezent opt tarabe libere, disponibile la prețul de 24 de lei pe zi.
„Avem opt tarabe goale, care costă 24 de lei pe zi. Așa că cine vrea să vândă fructe, legume, flori sau orice alte produse este binevenit în piețele sectorului.”, a mai spus primarul.
George Tuță a adăugat că piețele din Sectorul 1 au fost modernizate pentru a le oferi producătorilor și comercianților condiții civilizate de vânzare într-un spațiu organizat.
„Grija noastră a fost să reparăm aceste piețe, să le îngrijim, să acordăm tarabe, adăpost, aer condiționat, civilizat într-o țară europeană. De aceea oricine vrea să vândă este binevenit în Sector 1, fie că este producător, fie că este un comerciant care ia de la producători.”, a transmis edilul.
Concluziile anchetei disciplinare deschise pe numele polițistului local vor fi făcute publice după finalizarea verificărilor.