Polițistul care a aruncat marfa unei bătrâni în Dorobanți este cercetat disciplinar de urgență
Primarul Sectorului 1, George Tuță, a anunțat că polițistul local surprins într-o înregistrare video în timp ce îi arunca pe jos marfa unei femei în vârstă în zona Dorobanți va fi cercetat disciplinar. Incidentul a generat reacții în mediul online după ce în filmare se observă cum produsele femeii sunt aruncate pe jos și confiscate, stârnind indignare în rândul cetățenilor.
Edilul a condamnat ferm comportamentul agentului și a subliniat că aplicarea regulilor nu poate justifica lipsa de respect față de oameni.
„Am venit în Piața Dorobanți pentru că discuția de astăzi nu este despre comercializarea unor produse pe trotuar, ci despre atitudinea unui om în uniformă față de cetățeni”, a transmis primarul Sectorului 1.
Primarul a precizat că a dispus deja cercetarea disciplinară a polițistului implicat, urmând ca rezultatele și concluziile raportului să fie făcute publice.
În contextul acestui incident, George Tuță le-a transmis comercianților care își vând marfa pe stradă că au la dispoziție alternative legale pentru a-și desfășura activitatea în mod organizat în piețele din sector.
Conform precizărilor făcute de edil, în Piața Dorobanți sunt disponibile în prezent opt tarabe, costul pentru închirierea unei unități fiind de 24 de lei pe zi.
„Avem opt tarabe goale, care costă 24 de lei pe zi. Așa că cine vrea să vândă fructe, legume, flori sau orice alte produse este binevenit în piețele sectorului”, a declarat primarul.
Administrația locală urmărește ca producătorii și comercianții să beneficieze de condiții civilizate în spații special amenajate pentru activitatea comercială.
„Oricine vrea să vândă este binevenit în Sector 1, fie că este producător, fie că este un comerciant care ia de la producători”, a mai transmis edilul.