Skip to main content
Logo Editie Speciala

Planul Roșu de Intervenție, activat în Vâlcea după un accident între un microbuz și un autoturism. Nouă victime

Planul Roșu de Intervenție a fost activat joi în localitatea Mateești, județul Vâlcea, după coliziunea dintre un microbuz și un autoturism în care se aflau 11 persoane: 10 adulți și o minoră. Salvatorii au identificat inițial nouă victime, toate conștiente și cooperante.

Accidentul s-a produs pe drumul județean către orașul Berbești. Potrivit ISU Vâlcea, minora prezenta o contuzie ușoară la umărul drept.

„În accident au fost implicați 10 adulți și o minoră, care prezintă o contuzie ușoară la umărul drept”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Stației de Pompieri Grădiștea și Punctelor de Lucru Horezu și Bunești. Dispozitivul inițial a inclus o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descarcerare şi prim ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Mateeşti. S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului rutier forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Staţiei de Pompieri Grădiştea, Punctului de Lucru Horezu şi Punctului de Lucru Buneşti, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD şi 3 ambulanţe SAJ”, a transmis ISU Vâlcea.

Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție având în vedere numărul persoanelor implicate și necesarul de resurse medicale. La locul accidentului s-a deplasat și prim-adjunctul inspectorului-șef al ISU Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, a anunțat suplimentarea forțelor de intervenție:

„Au fost identificate, la acest moment, nouă victime, conștiente și cooperante. Se suplimentează forțele de intervenție cu încă patru ambulanțe SMURD și o ambulanță TIM (terapie intensivă mobilă), precum și cu Punctul Medical Avansat. La fața locului sunt deja prezente patru echipaje medicale”.

Echipajele medicale au continuat triajul și evaluarea tuturor persoanelor implicate, pentru stabilirea leziunilor și pentru a decide cine are nevoie de transport la spital. Salvatorii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, fiind pregătiți să intervină pentru descarcerare dacă era necesar.

Polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a produs coliziunea și împrejurările accidentului. Traficul din zonă a fost îngreunat temporar pentru a permite intervenția echipajelor și evaluarea victimelor.

Raportează articolul

Planul Roșu de Intervenție, activat în Vâlcea după un accident între un microbuz și un autoturism. Nouă victime

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.