Pitești. Scandal monstru în plină stradă! Amenințări cu moartea! Panică generală printre trecători!

Pitești. Scandal monstru în plină stradă! Amenințări cu moartea! Panică generală printre trecători!

Un conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de alcool, a dus la reținerea unui bărbat de 50 de ani din Pitești. Acesta este acuzat că, în data de 16 noiembrie, l-ar fi amenințat cu un cuțit pe un alt bărbat, în vârstă de 53 de ani, pe strada Stejarului din municipiu.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri cutremurătoare din biletul de adio al polițistului de 24 de ani! Ultimele cuvinte ale lui Marius sunt sfâșietoare!

Alertate de victimă, echipajele de la Secția 2 Poliție Pitești s-au deplasat la fața locului. Acolo l-au identificat pe suspect, un bărbat de 50 de ani, pe care l-au condus la sediul poliției pentru audieri.

În baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 50 de ani pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, unde procurorii vor decide dacă solicită o măsură preventivă împotriva sa.

Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările faptei. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Autoritățile precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Etichete:
2025 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!